Primăria municipiului Galați anunță că termenul de plată a tarifului aferent abonamentelor de parcare de domiciliu/reședință atribuite în luna noiembrie 2025, a fost până la data de 02.12.2025.
De asemenea, vă informăm că potrivit art. 12, alin (10) din H.C.L. 239/28.05.2025 cu modificările și completările ulterioare, „adjudecatarii licitației care nu achită suma în baza căreia au adjudecat locul de parcare în termen de 15 zile de la data aducerii la cunoștință publică a listei cu cererile declarate admise, pierd locul de parcare adjudecat cât și dreptul de a participa la altă procedură de atribuire/licitație, pentru o perioadă de 3 ani, în zona pentru care au licitat”.
Astfel, solicitantul cu numărul de cerere 503793/14.10.2025, cod unic de identificare 1212810833, care a pierdut licitația publică cu strigare din data de 11.11.2025 pentru locul de parcare 2C091, poate solicita preluarea locului de parcare în termen de 3 zile de la data publicării prezentului anunț, conform art. 12, alin (13) „În urma renunțării la locul de parcare sau a neachitării tarifului aferent acestuia de către adjudecatarii licitației prevăzuți la alin. (10) și alin. (11), locul de parcare rămas liber, care a făcut obiectul licitației, poate fi adjudecat doar de către participantul imediat următor adjudecatarului neplătitor/renunțător, cu ultima valoare licitată la care acesta s-a retras și doar în cazul în care acesta își exprimă, în forma scrisă, opțiunea în acest sens.“ și (14) „Termenul de depunere al solicitării scrise în vederea adjudecării locului de parcare rămas liber în urma licitației este de 3 zile lucrătoare de la expirarea termenului de plată prevăzut la alin. (10), iar obligația achitării de către solicitant a sumei la care acesta s-a retras în cadrul licitației, va fi făcută în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la expirarea perioadei de depunere a solicitării. În cazul în care participanții deponenți ai solicitărilor scrise nu achită suma la care aceștia s-au retras în cadrul licitației, le vor fi aplicate prevederile alin. (11) din H.C.L. 239/28.05.2025.

