Anunț public !!

Administrator

Primăria Municipiului Galați informează că, în urma verificării dosarelor înregistrate pentru atribuirea unui loc de parcare în Mazepa I, Mazepa II, Țiglina I, Țiglina II, Micro 18 și Micro 21, un număr de 150 de cereri au fost declarate respinse (conform anexei), din care 85 de dosare pentru care solicitanții nu au depus cererea de atribuire însoțită de documentele anexă - condiție de admisibilitate prevăzută de art.10 din Regulamentul aprobat.

Solicitanții pot depune contestații în termen de 5 zile lucrătoare de la data prezentului anunț, urmând ca soluționarea acestora și aducerea la cunoștința publică a rezultatelor să se realizeze în termen de 5 zile lucrătoare.

Contestațiile se vor depune pe adresa de e-mail contestatiiparcari@primariagalati.ro sau la sediul Primăriei Municipiului Galați, din strada Domnească nr. 54.

De asemenea, aducem la cunoștința solicitanților faptul că cererea de contestație nu poate avea ca obiect completarea dosarului depus inițial, procedura completării nefiind prevăzută în regulament.